Fratele pastor Vasile Talpoş la Torino

Prof. Dr. Pastor Vasile Talpoş din Bucureşti, cunoscut în lumea evanghelică din România şi Diaspora, vizitează Torino pentru o săptămână. Dumnealui va sluji miercuri seara, 10/10/2012, ora 20:00 în Biserica Creştină Baptistă „Golgota” din Torino, Via Rosta 3, iar joi seara 11/10/2012, ora 20:00 în Biserica Creştini după Evanghelie din Torino, Via Polonghera 42. Duminică 14 oct. 2012 fratele Vasile Talpoş va sluji ambele servicii (dimineaţa de la orele 10:00 iar după-amiază de la orele 17:00) în Biserica Baptistă „Golgota”. Domnul să dea har şi Cuvântul Domnului să fie vestit cu putere pentru ca vieţile noastre să fie schimbate în acord cu Voia Lui!

Întâlnire de tineret la Chieri, 18 feb. 2012

Sâmbătă 18 februarie 2012, începând cu ora 19:30, tinerii din Biserica Creştină Baptistă Moldovenească „Lumina lumii” din Chieri, împreună cu tinerii din Bisericile Baptiste „Golgota” si „Emanuel” din Torino şi tinerii de la Biserica Creştini după Evanghelie din Torino organizează o seară de tineret cu tema „Dependenţa omului de Dumnezeu”. Întâlnirea va avea loc în clădirea Bisericii Moldoveneşti din Chieri, din strada Andezeno 19b. Dumnezeu să lucreze unitate între tinerii din bisericile acestea şi nu numai!

Pastorul Viorel Candrianu la Torino

Joi 12 ianuarie 2012 în Via Rosta nr. 3 la Torino, începând cu ora 20:00, cele trei biserici baptiste din zona aceasta care sunt membre ale Convenției Baptiste din Italia (Biserica Creștină Baptistă ‘Golgota’ Torino, Biserica Creștină Baptistă ‘Emanuel’ Torino și Biserica Creștină Baptistă Moldovenească ‘Lumina lumii’ din Chieri) și Biserica Creștini după Evanghelie din Torino vor participa la un timp de închinare prin cântare, rugăciune și ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Invitat special este fratele pastor Viorel Candrianu din România, care este și vicepreședinte cu misiunea în Comitetul Executiv al Uniunii Baptiste din România. Dorim ca Dumnezeu să dea har și să întărească credința noastră în vremurile acestea!

Dublă sărbătoare la Biserica ‘Golgota’ din Torino

        Odată cu Sărbătoarea Mulțumirii care a avut loc în duminica din 09.10.2011, Biserica Baptistă „Golgota” din Torino s-a bucurat și de instalarea ca pastor a fratelui Ilie Tărăbugă.
        După multe zile de post și rugăciune, Dumnezeu a ascultat și a dat un slujitor pregătit pentru Biserica noastră.
        Formațiile muzicale: corul mixt, corul bărbătesc, corul de tineret și corul copiilor au împodobit evenimentul.
        Ca slujitori au participat: Sorin Olaru – pastor la Biserica Creștină Baptistă Română „Emanuel” din Torino și președinte al Convenției Bisericilor Baptiste Române din Italia; George Balan – pastor la Biserica Baptistă Moldovenească din Chieri; Doru Filoti – pastor la Biserica Creștină după Evanghelie din Torino.
        Invitat special din țară pentru acest eveniment a fost fratele pastor Dragu Petru din Caraș-Severin. Prin mesajele pline de putere ale fratelui Petrică Dragu, biserica a fost înviorată și mulți au luat decizia de a-L urma pe Mântuitorul.
        Fratele Eugen Creinicean, prezbiterul bisericii, a condus întregul seviciu de închinare.
Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze pe fratele Ilie Tărăbugă în noul mandat încredințat!
A consemnat,
Comitetul Bisericii