Conferinţă de tineret 01-04 mai 2014, Bergamo-Italia

Conferinţă tineret 01-04 mai 2014, BergamoCu ajutorul Domnului, în perioada 01-04 mai 2014, Convenţia Bisericilor Baptiste din Italia a organizat Conferinţa-tabără de tineret la care au participat 80 de tineri din Bisericile Baptiste Române din Italia (Chieri, Firenze, Forli, Genova, Milano, Ostia-Roma, Torino) dar şi câţiva tineri din Bisericile Penticostale din Ancona şi Reggio Emilia. Tema conferinţei, „La fel, şi totuşi diferiţi” a fost discutată în programele de închinare şi credem că tinerii au fost provocaţi să fie diferiţi în credinţa lor faţă de cei care nu-L iubesc pe Domnul Isus. Scopul conferinţei a fost facilitarea cunoaşterii tinerilor între ei, dar şi apropierea de Dumnezeu. Din cei 16 tineri care niciodată nu şi-au predat viaţa în mâna Domnului, 11 din ei au făcut-o în cadrul serviciilor divine din tabără. Aceasta este cea mai mare bucurie a fraţilor slujitori, dar şi a bisericilor pe care aceşti tineri le frecventează. Dumnezeu să dea har ca astfel de evenimente să mai fie organizate şi cât mai mulţi tineri din Italia să se întâlnească şi să se închine împreună înaintea lui Dumnezeu.