Sărbătoarea Mulțumirii la Brescia

Din nou cu mulţumire se închină Domnului Biserica Creştină Baptistă Română din Brescia, într-o zi de sărbătoare, în 23 octombrie 2011 începând cu ora 10:00, în Via della Volta 44 (în localul Bisericii Adventiste Italiene), pentru harul şi binecuvântările primite până acum. Cuvântul Domnului va fi vestit de fr. prezbiter Eugen Creinicean, care, împreună cu corul mixt al Bisericii Baptiste „Golgota” din Torino vizitează Biserica din Brescia. Domnul să dea bucurie prin prezența Sa în mijlocul nostru! Bucuria va continua la masa servită împreună, apoi în serviciul divin de după-amiază, care va începe la ora 17:00.

Botez Nou-Testamental la Brescia, 29 mai 2011

Biserica Creştină Baptistă Română din Brescia va avea un serviciu divin de evanghelizare în zilele de joi 26 mai şi vineri 27 mai, ora 19:30, în Via della Volta 44, Brescia (în sala Bisericii Adventiste Italiene). Aceste două seri de evanghelizare se vor termina cu un serviciu special de botez Nou-Testamental, în ziua de duminică 29 mai, ora 09:30. Vor face legământ cu Domnul Isus în apă 3 persoane, care şi-au predat viaţa în mâna lui Dumnezeu. Duminică seara, serviciul de închinare va începe la ora 17:00. Invitat special este pastorul Cristian Mihoc, pastor al Bisericii Creştine Baptiste nr. 1 din Botoşani. Dorim ca Dumnezeu să fie la lucru în inimile oamenilor care vor asculta Cuvântul Său!